RSS Feed

Iubesc scrisul…

Realizez acum cat de mult inseamna scrisul pentru mine. Am renuntat sa mai scriu pentru ca viata mea a luat-o pe un fagas pe care nu doream sa mi-l imaginez vreodata si nu credeam ca se va intampla vreodata. In mintea ta de copil, nu te gandesti niciodata ca te vei trezi intr-o dimineata si cineva iti va spune ca tatal tau nu mai traieste desi tocmai ce ai plecat de acasa si ti-a spus sa ai grija de tine. In mintea ta de copil, nu te gandesti niciodata ca vei ramane singur si va trebui sa te descurci cu asta. O minte de copil nu se gandeste niciodata ca viata poate fi atat de dura si ca poti suferi asa mult. Asa ca am renuntat la scris. Am renuntat pentru ca am fost prea dezamagita…am renuntat pentru ca am crezut ca astfel voi fi mai puternica si nu voi mai suferi. Dar n-a fost asa. Viata asta m-a invatat ca poti fi oricat de puternic si lucruri rele si neasteptate tot se vor intampla. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la ce iubesti. Iar eu iubesc scrisul. Il iubesc pentru ca ma vindeca, il iubesc pentru ca are grija sa imi improspateze sufletul atunci cand am impresia ca nimic altceva nu o poate face.Am avut persoane dragi aproape care m-au ajutat sa trec prin clipe grele si a contat enorm…am invatat sa-mi apreciez familia si prietenii adevarati care au stiut sa-mi fie aproape. Si asta a facut si scrisul…toate paginile acelea goale care asteptau sa fie scrise, toate acelea lacrimi care dispareau cand terminam de scris…asta inseamna vindecare.

Postul acesta nu e menit sa fie trist. Nu vreau sa fie trist. Vreau sa fie optimist pentru ca asa sunt si eu. Optimism…resemnare…

Anunțuri

Toamna in viata mea…

Ma intreb acum de ce am lasat sa treaca atata timp pana sa ma apuc iar de scris,insa raspunsul nu-l am…
A trecut vara…mda,imi amintesc cu nostalgie de serile caldute de vara,de apusul de soare de care sunt asa indragostita,de libertatea oferita de ea.A venit toamna,anotimpul in care toata natura adoarme,in care frunzele capata nuanta aceea aurie care ma intristeaza in fiecare an si ma face sa regret timpul trecut in care soarele ma incalzea si noptile senine ma faceau sa surad…
E primul an in care ma simt atata de singura…E primul an in care simt ca nu am prieteni si nici destula putere sa-I recuperez.E primul an in care simt schimbarea in viata mea atata de puternic incat ma sperie uneori.E primul an in care ma simt atata de lipsita se putere si curaj.E primul an in care nu mai cred in iubire,in acea iubire reala si adevarata.
Iubire…intotdeauna ma gandeam la iubire ca la cel mai frumos sentiment.Nu-mi imaginam ca iubirea poate aduce atata suferinta,atata dor…Dar am invatat ca uneori iubirea nu e de ajuns.Insa,oricate lacrimi mi-ar aduce,inca cred cu tarie ca iubirea te poate face fericit.E ciudat…e o contradictie.Dar ce ar fi fericirea daca nu ar exista suferinta?
M-a intrebat azi cineva daca sunt fericita si am raspuns fara ezitare ca nu am de ce sa fiu.Oare asa sa fie?Sau doar analizez eu prea mult totul si ajung sa cred ca toate merg pe dos?
…si a inceput iar scoala cu agitatia ei.Va fi un an greu,va fi un an agitat si plin de provocari si incercari peste care sper sa reusesc sa trec cu bine.Recunosc ca imi e frica,n-as avea de ce sa ascund asta,insa am incredere ca lucrurile se vor schimba si vor veni vremuri mai bune.Iar daca as reusi sa-mi adun puterile si sa ma mobilizez un pic,ar fi perfect,dar motorul acesta dinauntrul meu refuza sa porneasca.Imi imprumuta cineva niste combustibil?

“P.S:Te iubesc!”

Mientes…

Tu llegaste a mi vida para ensenarme,
Tu,supiste encenderme y luego apagarme,
Tu,te hiciste indispensable para mi,y…
Y con los ojos cerrados te segui,
Si yo busque dolor lo consegui,
No eres la persona que pense,que crei,que pedi.

Mientes,me haces dano y luego te arrepientes
Ya no tiene caso que lo intentes
No me quedan ganas de sentir.

Llegas cuando estoy a punto de olvidarte
Busca tu camino en otra parte
Mientras busco el tiempo que perdi
Y hoy estoy mejor sin ti.
Voy de nuevo recordando lo que soy
Sabiendo lo que das y lo que doy…
En mi no queda espacio para ti,y…

Y el tiempo hizo lo suyo y comprendi
Las cosas no suceden porque si,
No eres la persona que pense,que crei,que pedi.

Iti multumesc!

I don’t miss missing you…

Posted on

Zilele astea am reascultat melodia asta si am realizat cat de bine ma regasesc in versurile ei…Inca mi-e dor de tine,recunosc,insa am momente in care nu-mi mai dau seama ce simt cu adevarat.Si am realizat ca,oricat as analiza si oricat mi-as dori sa se termine povestea asta si sa pot merge mai departe,vei ramane mereu o parte importanta.Iar acum stiu ce vreau!Imi tot pun intrebarea asta de ceva timp si cred ca,in sfarsit am gasit raspunsul.Ai fost prima mea iubire,prima persoana care si caruia i-am spus:TE IUBESC,insa nu ma pot hrani cu amintiri care ma rascolesc de fiecare data cand ma gandesc la tine.M-ai dezamagit prea mult…Ce am avut noi a fost frumos…si atat.Pentru ca nu exista perspectiva intr-un viitor cu noi doi impreuna.Te-am iubit si poate inca te iubesc,nici eu nu mai stiu,but it’s time to move on!De mult incerc sa fac asta,dar cred ca mi-a lipsit hotararea si faptul ca nu eram sigura de ceea ce imi doresc,dar acum STIU!E greu si,desi se spune ca timpul vindeca totul,uneori e greu de crezut pentru ca ai impresia ca nu vei putea trece niciodata peste.Iar apoi te trezesti intr-o dimineata si iti dai seama ca inima ta e eliberata si pregatita sa iubeasca din nou,oricat de ranita ar fi fost.Ei bine,pe asta ma bazez eu.Si voi astepta…pana cand inima mea va fi indeajuns de curajoasa sa-si asume un risc si sa-si redea sansa la fericire.Pana atunci,rabdare si incredere…

Sometimes I hide with your picture
Which I know I should’ve thrown away
But still I try to deny that I feel
Nothing when I see your face
Tears and months and years of calling most of time and I stay strong
I’m ok and I know that it isn’t right but sometimes is so hard
To fight do nothing every day and night

I miss what could could have been
late nights that never end..
I’m ok
I miss how you would hold me close like you’d never let me go
I’m ok
Your smile,your touch is in the past
Accept the facts you’re never coming back oh no
I miss the love loving you,miss everything but is the truth…
I don’t miss missing you…it’s ok

I can’t forget the day you left
Wish this pain would just make believe
Oh my heart breaks not a missed day
Why can’t we rewrite our history?
Didn’t know how I would feel
I thought that I would never heal
I’m ok
I moved on with my life but sometimes is so hard to fight
Do nothing every day and night
Sometimes unspoken words mean so long it shouldn’t hurt but it hurts
If you ever think of coming home stay away rather then being alone alone alone…

…amintiri

Posted on

“Sinceritatea unei amintiri este refrenul cel mai frumos ce-l poate fredona trecutul”,spunea un intelept.Uneori,avem impresia ca amintirile reusesc doar sa ne raneasca si sa deschida rani pe care le credeam vindecate.Dureros de adevarat,insa cat de groaznic ar fi ca ele sa nu existe,sa nu poti retrai un moment in care ti-ai dat seama ca iubesti,sa nu-ti poti aminti chipul unei persoane dragi sau o intamplare care ti-a marcat existenta.Ai avea impresia ca aceste lucruri nici n-au existat niciodata.Eu nu-mi pot inchipui asa ceva.Oricat de dureroase ar fi acum unele amintiri,stiu ca la momentul potrivit,m-au facut fericita.Asa ca,hai sa pastram vii aceste amintiri,sa savuram trecutul,sa traim prezentul si sa luptam pentru viitor.Se spune ca,daca vrei ceva cu adevarat,se poate.Daca iti doresti ceva indeajuns de mult,il vei obtine.Oare e asa?Eu cred ca da,iar daca speranta e aceea care moare ultima,ar fi mai bine sa n-o lasam sa moara.S-o mentinem vie si sa luptam pentru ceva mai bun.Cei care ma cunosc stiu ca sunt o fire destul de pesimista,sau poate doar realista,insa cateodata ai nevoie doar de putin curaj pe care sa ti-l insufli tu pentru a reusi sa depasesti un moment greu din viata ta.Dar inspirand mila si compasiune pentru suferinta ta nu e un gest prea inteligent,deoarece astfel iti demonstrezi tie zi de zi cat de slab esti,iar asta n-o sa te ajute sa te ridici,n-o sa te faca mai puternic,o sa ajute doar la uitare…ajungi sa uiti cat valorezi,iar acesta e primul pas spre pierderea respectului si a increderii.

DORINTE

Posted on

Ti-ai dorit vreodata sa poti prelungi un moment la nesfarsit?Chiar si sa privesti un apus de soare,amurgul sau sa te bucuri mai mult de un sarut,de o imbratisare sau doar de o simpla atingere…
Noaptea trecuta mi-as fi dorit atata de mult ca starea pe care o aveam sa dureze…voiam doar sa ma simt la fel de linistita,la fel de aproape de tine ca altadata si totusi atata de resemnata cu ideea ca nu mai esti al meu.E o stare ce imi inunda tot corpul si impotriva careia n-am putere sa lupt.Dar,cu toate acestea,e o senzatie placuta.
Stiam ca,odata cu aparitia diminetii,vine si trezirea la realitate si certitudinea ca totul a fost doar un vis,o speranta pe care o reinnoiesc mereu si care imi aduce numai dezamagire si deziluzie.De ce inca speram la ceva de care sunt sigura ca e imposibil si nici nu stiu daca imi doresc sa fie altfel?Pana la urma,de ce m-as multumi cu atat de putin cand stiu ca as putea avea totul?Si totusi,uimitor e ca,poate esti recunoscator chiar si pentru atat atunci cand stii ca n-ai putea supravietui absentei totale…
Dar dimineata vine…inevitabil.Iar zilele vin si pleaca,ducand cu ele amintiri,trairi,clipe care nu se vor mai intoarce niciodata.Si cateodata te intrebi de ce trebuie sa suferi atat pentru niste lucruri care vor ramane doar niste amintiri pana la urma?Iar raspunsul vine imediat:pentru fericirea de moment,aceea care iti umple sufletul si iti face inima sa zambeasca…pentru lucrurile marunte ca zambetul unui copil,zborul liber al unui fluture sau auzul unei melodii frumoase,lucrurile simple care ne umplu viata si pe care uitam sa le observam.

Cuvinte

De ce ne pierdem in lucrurile marunte de toate zilele care nu fac decat sa ne complice si mai mult existenta?Azi am realizat ca poti sta langa o persoana in fiecare zi,poti sa o privesti,sa te trezesti si sa stii ca ea va fi acolo in fiecare dimineata si totusi,sa-ti dai seama dintr-o data cat iti este de dor de ea si ca nu te-ai bucurat niciodata cu adevarat de prezenta ei…si sa simti nevoia sa o strangi tare in brate si sa-I spui cat de mult ti-a lipsit si cat de speciala e viata ta cand iti este alaturi.E cel mai frumos cadou pe care ti-l poti face tie si si persoanei de langa tine.Iar incantarea din ochii ei va fi…de nepretuit,garantat.De aceea,daca simti lipsa unei persoane dragi si poti schimba ceva,fa-o!Fara ezitari.In dragoste nu e loc de orgoliu sau mandrie.Eu am facut-o.Si mi-a incalzit inima.Nu-ti refuza ceva ce te-ar putea face fericit chiar si pentru o secunda,stiind ca amintirile dainuie o viata intreaga.
Victor Hugo spunea:”Fericirea suprema a vietii e convingerea ca esti iubit;iubit pentru tine,sau,mai bine zis,iubit chiar impotriva ta.”
P.S.:Stiu ca nu ti-o spun foarte des,si nu pentru ca nu o simt,ci pentru ca,pana la urma pare mai usor sa te pierzi in lucrurile marunte decat sa acorzi mai multa importanta lucrurilor care conteaza cu adevarat,insa…te iubesc!